TOURISM&TRAVEL EXPO
TOURISM&TRAVEL EXPO
16.02.2024 - 18.02.2024
Expoziţie internaţională specializată de turism și călătorii, ediţia a XXVII-a
Până la începerea expoziției au rămas zile: 0
(CIE "MOLDEXPO" SA)
”Regatul Gustului” la Moldexpo
2024-05-10 11:00:56

În perioada 16 - 19 mai 2024, Centrul Internațional de Expoziții MOLDEXPO va găzdui un eveniment de referință pentru industria alimentară – expozițiile FOOD & DRINKS (ediția a XXVIII-a), FOOD TECHNOLOGY (ediția a XXVIII-a) și PACKAGING. DEPOT (ediția a XXVI-a).

Organizator: Centrul Internațional de Expoziții MOLDEXPO S.A.

Co-organizator: Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova

Suport subvențional: I.P. ODA

Co-organizator FOOD TECHNOLOGY: MĂR, Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova

Partener general FOOD TECHNOLOGY: Tehno Food S.R.L.

Parteneri FOOD & DRINKS:

  • Regatul Vinului Cricova,
  • S.C. Dina-Cociug S.R.L.,
  • ÎCS Metro Cash & Carry Moldova

Partener informațional – Hit FM/Radio Relax

Timp de patru zile, între 16 – 19 mai, C.I.E. „Moldexpo” se va identifica cu un spaţiu propice unificării celor mai diverse domenii de interese, dar toate canalizate spre un scop: promovarea industriei alimentare și a tehnologiilor pentru producerea, păstrarea și ambalarea produselor.

Peste 150 de producători și distribuitori de produse alimentare, echipamente și tehnologii pentru industria alimentară, cea de prelucrare, depozitare, ambalare din Republica Moldova, Italia, România, Ucraina, Turcia se vor antrena într-o competiţie sănătoasă de promovare a ofertelor, valorificând asemenea instrumente, precum demonstrări de tehnică, acţiuni spectaculoase promoţionale și de caritate, master-class-uri de preparare a bucatelor, degustări de produse etc. Expozițiile vor ocupa pavilioanele central, nr.2 și spațiile în spațiile în aer liber. Evenimentul din acest an reprezintă un mare succes spre bucuria organizatorilor și participanților care au acceptat provocarea de a se distinge prin ceva deosebit în cadrul expozițiilor.

Food & Drinks” în acest an nu va fi o expoziție clasică, ci un oraș, cu elementele specifice: artere, piețe, porți. Unde fiecare ”locuitor” (expozant) va întruchipa o adevărată atracție turistică, care va motiva vizitatorii să se oprească pentru popas. Iar ”turiștii” vor savura bucate, vor admira măiestria gazdelor și farmecul urbei neobișnuite. Se vor plimba pe bulevardul Costiței, străzile Cașcavalurilor și Brânzeturilor, Vaniliei. Se vor cufunda în atmosfera orientală a Bazarului turcesc, se vor avânta în tumultul de emoții al Pieței di Italia. Iar pentru a cunoaște specialități naționale, se vor îndrepta în centrul orașului, pe piața principală – Arena Gustului, unde cei mai buni bucătari și bloggeri culinari vor prezenta bucătăriile lumii. Cei doriți de bucătăria noastră tradițională sunt invitați pe strada Gustului autentic, la sarmale, plăcinte, pâine cu maia etc., gătite de bunicuțe și gospodine. Nu va lipsi din oraș nici strada Băuturilor, cu cele mai diverse licori, de la răcoritoare la cele ale lui Bachus, or, băuturile sunt indispensabile mâncării.

Nu este întâmplător că, această împărăție de bucate și băuturi se va contura ca un ”Regat al Gustului” – acesta este al doilea nume al expoziției din acest an. Iar cei care au ajutat la făurirea acestuia sunt ”Regatul Vinului” (Cricova) cu renumitele sale spumante, dar și showuri de excepție; S.C. Dina-Cociug S.R.L. care asigură utilajul în zonele de gătit și ÎCS Metro Cash & Carry Moldova care va oferi produsele pentru preparat. Și, evident, protagoniștii evenimentului – participanți ai expoziției și ai programului conex. În toate zonele de gătit vizitatorii vor fi martorii transformării unui produs obișnuit în artă culinară.

Evenimentele-cheie ale expozițiilor ”Food Technology” și ”Packaging. Depot” vor fi test-drivurile unice ale echipamentelor de ultimă oră pentru industria alimentară și de prelucrare, ambalarea și depozitarea produselor alimentare.

Food Technology” își consolidează statutul de expoziție de zile mari, cu ofertă bogată de echipamente pentru cele mai diverse domenii alimentare – fabricarea produselor de panificație și cofetărie, utilaje multifuncționale pentru procesarea cărnii, producerea mezelurilor, mașini pentru tăierea fructelor și legumelor, linii de conserve, de refrigerare, utilaje pentru unitățile de comerț și altele. Majoritatea acestora vor fi demonstrate chiar în standuri, iar rezultatele – produsele gătite – vor fi propuse vizitatorilor spre degustare.

Spre exemplu, și în acest an, vizitatorii vor putea urmări în fiecare zi procese de coacere a produselor de panificație, precum croissante, pâine, baghete, burgere etc. care vor fi donate orfelinatelor, dar și oferite la degustare.

O acțiune spectaculoasă în cadrul expoziției ”Food Technology” va organiza în standul său partenerul general al acesteia, firma ”Tehno Food” S.R.L. Și anume, prezentarea unui nou produs, neanunțat până la expoziție, dar și a echipamentelor și utilajelor promovate prin intermediul unor bucătari notorii care vor găti chiar în fața vizitatorilor.

Ideia turismului culinar va persista și la expoziția ”Food Technology”. O noutate a ediției din acest an va fi Conferința internațională a industriei ospitalității, organizată chiar în prima zi de expoziție de către MĂR, Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova. Iar pe 17 mai, Asociația Națională a Industriilor de Panificație și Morărit, sub patronajul companiei ”Rodals” S.R.L. va organiza, tot în cadrul expoziției, Forumul brutarilor – o premieră pentru Republica Moldova.

În general, evenimentul expozițional va fi un adevărat platou al creației, imaginației, noutăților. Spre exemplu, va fi preluată, tot pentru prima dată în țara noastră, o tradiție japoneză – licitația primei roade, și anume, de căpșune, inițiată de Asociația ”Ecolocal”.

În acest ”triumvirat” se înscrie perfect și expoziția ”Packaging. Depot” care îndeplinește tenace rolul de retehnologizare și modernizare a industriei de ambalaje și depozitare. Altfel spus, expoziția contribuie la triumful formulei clasice de armonizare a formei şi a conţinutului, adică prezentarea unui produs calitativ într-un ambalaj pe potrivă, dar și în condiții excelente de păstrare.

Expoziția va scoate în evidență cele mai diverse tehnologii, echipamente și materiale pentru domeniile reflectate care se delimitează în câteva categorii mari:

  • echipamente tehnologice și soluții pentru industria de ambalaje, linii de ambalare, conveiere, dozatoare etc.;
  • materiale de ambalare pentru industria alimentară, inclusiv din celuloză, carton etc.; producție de etichetă, altele.
  • utilaje, tehnică de depozitare, obiecte pentru păstrarea produselor;
  • tehnologii de automatizare a proceselor de producție, mașini pentru prelucrarea cărnii, prelucrarea legumelor, fructelor, felierea pâinii, altele.
  •  

Expoziția facilitează întâlniri ale profesioniştilor, identificarea noilor contacte de afaceri, aflarea noutăților, ceea ce este foarte important pentru dezvoltarea afacerilor și a ramurii.

Evenimentul expozițional în întregime este, cu adevărat, o competiţie de măiestrie profesională a celor care activează în domeniul alimentar, dar și celor conexe, pentru a aduce în faţa consumatorului produse mai gustoase, folositoare, bine păstate. Și această reușită se datorează eforturilor conjugate ale tuturor celor implicați: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova, co-organizatorul tradițional al expozițiilor; MĂR, Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova – co-organizatorul expoziției „Food Technology”; Tehno Food S.R.L. – partenerul general al expoziției „Food Technology”; firmele Regatul Vinului Cricova, S.C. Dina-Cociug S.R.L., ÎCS Metro Cash & Carry Moldova – partenerii expoziției „Food & Drinks”. Și organizatorul evenimentului – C.I.E. „Moldexpo”, care vine în susţinerea industriilor alimentare, a celei de prelucrare, de ambalaje, depozitare prin crearea unei platforme propice promovării acestora și comunicării de afaceri.

Prin prestația și nivelul calitativ înalt, oferta impresionantă, formele originale de prezentare, expoziţiile îşi confirmă statutul de eveniment important pentru ramurile abordate, asumându-şi sarcina de a elucida problemele, de a contribui la identificarea soluţiilor optime, la punctarea strategiilor, penetrarea noilor pieţe, conformarea la standardele internaţionale tehnologice şi de calitate.

Vă așteptăm la expozițiile FOOD & DRINKS, FOOD TECHNOLOGY și PACKAGING. DEPOT, la C.I.E. MOLDEXPO, pavilioanele central, nr.2 și spațiile expoziționale exterioare!

Vă așteptăm într-un adevărat Regat al Gustului – un eveniment inedit în Moldova!

Program: 16 - 18 mai 2024, în intervalul orelor 10:00 – 18:00 și 19 mai 2024, în intervalul orelor 10:00 – 16:00.

Intrarea – liberă!

Ceremonia de inaugurare a evenimentului: 16 mai, ora 11:00, pavilionul nr.2.